Litera Romania in Primul Razboi Mondial Petre Otu

Acest produs a fost văzut ultima dată pentru 69,99 RON pe
  • Detalii
  • Opinii (0)

In cei o suta de ani care au trecut de la incheierea razboiului, discursul istoriografic asupra acestuia s-a diversificat foarte mult. In primele decenii, prioritate au avut aspectele diplomatice si cele militare, iar „istoria bataliei“ a fost vedeta cercetarii.Pe masura ce generatiile s-au schimbat, arhivele s-au deschis, iar memorialistica participantilor a devenit consistenta, au fost abordate si multe alte aspecte – situatia populatiei din spatele frontului, rolul femeii in conflict, voluntariatul, prizonieratul, regimul de ocupatie a unor teritorii de catre beligeranti, epidemiile, refugiatii, viata intelectuala, literatura de razboi, evolutia artelor, propaganda, spionajul, victimele (morti, raniti, invalizi, orfani etc.), cultul eroilor, soarta fostilor combatanti, impactul razboiului asupra Europei si a lumii etc.S-a acumulat o istoriografie imensa, ceea ce a inlesnit cunoasterea mai profunda, mai aplicata a primului conflict major al erei industriale. Si totusi, la un secol distanta, Marele Razboi ramane unul dintre cele mai neintelese fenomene din istoria moderna si contemporana a Europei si a lumii. Celebra intrebare Quid est veritas? („Ce este adevarul?“) este perfect justificabila si pentru perioada 1914–1918.Numar pagini: 352Dimensiuni: 26 x 20.5 cmTip coperta: cartonataAn aparitie: 2019Autor: Petre Otu

Nici unul